Primarul este ales în conditiile prevazute de Legea
privind alegerile locale si are în principal urmatoarele atributiuni:
a. asigura respectarea drepturilor
si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei,
a legilor tarii, ale decretelor Presedintelui României, ale Guvernului,
ale actelor emise de ministere si alte autoritati ale administratiei publice
centrale si ale hotarârilor Consiliului Judetean.
b. asigura executarea hotarârilor Consiliului
local, iar în cazul în care apreciaza ca o hotarâre
a acestuia este ilegala, în termen de 3 zile de la data luarii la
cunostinta sesizeaza pe prefect
c. poate propune Consiliului local consultarea
populatiei, prin referendum, cu privire la problemele locale de interes
obstesc si pe baza hotarârii Consiliului, ia masuri de organizarea
acestei consultari
d. prezinta Consiliului anual sau ori de
câte ori este necesar, rapoarte privind starea economica si sociala
a municipiului
e. întocmeste proiectul bugetului local
si contul de încheiere a exercitiului bugetar si le supune spre
aprobarea Consiliului
f. exercita drepturile si asigura îndeplinirea
obligatiilor ce revin municipiului în calitate de persoana juridica
g. exercita functia de ordonator principal
de credite
h. verifica, din oficiu, sau la cerere, încasarea
si cheltuirea sumelor din bugetul local si comunica de îndata Consiliului
cele constatate
i. ia masuri pentru prevenirea si limitarea
urmarilor calamitatilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizotiilor,
împreuna cu organele specializate ale statului. În acest scop
poate mobiliza populatia, agentii economici si institutiile publice din
cadrul municipiului, acestea fiind obligate sa execute masurile stabilite
j. asigura ordinea publica si linistea populatiei,
prin intermediul gardienilor publici si cu ajutorul jandarmeriei si politiei,
pompierilor si apararii civile, care au obligatia sa raspunda solicitarilor
sale în conditiile legii
k. indruma si supravegheaza activitatea gardienilor
publici, conform angajamentelor contractuale
l. ia masurile prevazute de lege cu privire
la adunarile publice
m. ia masuri de interzicerea sau suspendarea
spectacolelor, reprezentatiilor sau a altor manifestari publice care contravin
ordinii de drept ori atenteaza la bunele moravuri, la ordinea si linistea
publica
n. controleaza igiena si salubritatea localurilor
publice si a produselor alimentare puse în vânzare pentru
populatie cu sprijinul organelor de specialitate
o. ia masuri pentru prevenirea si combaterea
pericolelor provocate de animale
p. asigura elaborarea regulamentului local
de urbanism si a documentatiilor de urbanism si amenajarea teritoriului
si le supune spre aprobarea Consiliului local, cu respectarea prevederilor
legii
q. asigura întretinerea drumurilor
publice din municipiu, implantarea semnelor de circulatie, desfasurarea
normala a traficului rutier si pietonal
r. supravegheaza târgurile, pietele,
oboarele, locurile si parcurile de distractii si ia masuri operative pentru
buna functionare a acestora
s. conduce serviciile publice locale, asigura
functionarea serviciilor de stare civila si autoritate tutelara, supravegheaza
realizarea masurilor de asistenta si ajutor social
t. îndeplineste functia de ofiter de
stare civila
u. emite avize, acordurile si autorizatiile
prevazute de lege
v. elaboreaza proiectul de statut al personalului,
propune structura organizatorica, numarul de personal si salarizarea acestuia
spre competenta aprobare a Consiliului local
w. numeste si elibereaza din functie personalul
din aparatul propriu al Consiliului local, cu exceptia secretarului. Propune
Consiliului local eliberarea din functie a conducatorilor agentilor economici
si institutiilor publice de interes local, care se afla sub autoritatea
Consiliului local
x. controleaza activitatea personalului din
aparatul propriu al Consiliului local
y. supravegheaza inventarierea si administrarea
bunurilor care apartin orasului Primarul îndeplineste si alte atributiuni
prevazute de lege sau încredintate de Consiliul local.
- Primarul deleaga viceprimarului , prin dispozitie scrisa, emisa in 30
de zile de la validare, exercitarea unora dintre atributiile ce-i revin
cu exceptia celor prevazute la literele a) - g), i), j), l), m) si u).
- in exercitarea atributiunilor ce-i revin, Primarul emite dispozitii
scrise care devin obligatorii dupa ce sunt aduse la cunostinta persoanelor
vizate. Constata incalcarile legii si adopta masurile legale pentru inlaturarea
acestora, dupa caz sesizeaza organele competente.
- Suspendarea din functie ca si demiterea primarului se face in conditiile
si cu respectarea legilor in vigoare. in exercitarea functiei, Primarul
este ocrotit de lege.
- In exercitarea atributiunilor de ofiter de stare civila si de autoritate
tutelara, precum si a sarcinilor ce-i revin din actele normative privitoare
la recensamint, la organizarea si desfasurarea alegerilor si a altor atributiuni
stabilite prin legi, Primarul actioneaza ca reprezentant al statului in
Orasul Baia Sprie, functie in care a fost ales.
- Primarul are obligatia de a purta semnul distinctiv de primar la solemnitati,
receptii, ceremonii publice si la celebrarea casatoriilor.
- Convoaca lunar Consiliul local in sedinte de lucru ordinare ori de cite
ori este nevoie si in sedinte extraordinare, in cazuri bine justificate.
- Ia act de dizolvarea Consiliului local in conditiile legii si comunica
aceasta dizolvare prefectului pentru a propune Guvernului organizarea
de noi alegeri. Pina la constituirea noului consiliu, rezolvarea problemelor
curente ale municipiului vor fi solutionate de primar.
- Primarul participa obligatoriu la sedintele de lucru ale Consiliului
local.
- In cazuri exceptionale, daca primarul refuza sau este in imposibilitatea
de a exercita atributiunile ce-i revin, aceste atributiuni se exercita
de catre viceprimar.
- Indeplinirea atributiunilor ce revin primarului se face si prin atributiuni
delegate viceprimarului, secretarului si directiilor de specialitate,
conform cu prevederile Regulamentului de Organizare si Functionare si
a actelor normative in vigoare.
|