Acasa

Conferinta de presa lansare proiect ADAPTOR

Postat de Administrator (admin) on Apr 23 2014
Acasa >>

COMUNICAT DE PRESĂ

Conferința de lansare a proiectului „ADAPTOR”

            Orașul Baia Sprie și SC 3ART SRL  lansează oficial proiectul „ADAPTOR”, prin care se va facilita accesul persoanelor șomere pe piața forței de muncă. Proiectul a fost demarat la 30 martie 2014 și va fi implementat pe o perioada de 12 luni. 

          Proiectul are ca obiectiv principal „Facilitarea integrării pe piața muncii în următoarele 12 luni a 320 de șomeri, cu accent pe șomerii de lungă durată, prin consolidarea unui acord între nevoile șomerului și nevoile pieței muncii, în vederea asigurării de oportunități sporite pentru participarea viitoare pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă.” 

          Obiectivele specific vizate prin activitățile proiectului sunt: creșterea gradului de informare, consiliere a 320 de șomeri asupra perspectivelor oferite de piața muncii, contribuind la atragerea și menținerea a cât mai multor persoane pe piața muncii, dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale pentru 108 șomeri, contribuind la reducerea șomajului de lungă durată, creșterea responsabilizării sociale

a tuturor factorilor implicați în proiectul nostru prin crearea și activarea GRUPURILOR DE SPRIJIN, stimularea antreprenoriatului local prin

înființarea a 25 afaceri, creșterea numărului persoanelor ocupate din regiune, prin furnizarea de activități integrate care să conducă la angajarea a 39 de șomeri din grupul țintă, creșterea capacității de a răspunde cerințelor pieței muncii prin cursuri de perfecționare, specializare, calificare pentru 300 de șomeri, îmbunătățind capacitatea de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, a șomerilor în special de lungă durată, și a persoanelor inactive. 

Activitățile principale ale proiectului sunt campania de conștientizare pentru șomeri, informare, consiliere, mediere și formare profesională, funizarea unor cursuri de formare profesională subvenționate, facilitarea integrării pe piața muncii a șomerilor din zona orașului Baia Sprie. 

Lansarea proiectului „ADAPTOR” va avea loc în 24 aprilie 2014, începând cu orele 11:00, în sala mare a Pensiunii „Rustic” din Baia Sprie.

Pentru mai multe detalii nu ezitați să ne contactați!

 

                  Pașca Dorin Vasile

                                                                                              Primar – Orașul Baia Sprie

Ultima modificare: Dec 05 2014 at 7:36 AM

Inapoi

Comentarii

Nu s-au gasit comentarii

Posteaza comentariu