Acasa

Baia Sprie- un nou reper în memorialul suferinței românești

Postat de Administrator (admin) on Apr 07 2016
Acasa >>

Casa de Cultură din Baia Sprie s-a dovedit a fi neîncăpătoare, marți 5 aprilie, între orele 12-14,  pentru publicul interesat de premiera filmului documentar SUFERINȚA DIN ADÂNCURI, realizat de Ioan Chertiție și Mircea Mureșan, reprezentând Asociația Pro Activ Memoria, în parteneriat cu Primăria Baia Sprie.  Omagiul adus sutelor de detinuți politic, condamnați la temniță grea în coloniile de muncă din minele Baia Sprie, Cavnic, Nistru constituie un recurs la memoria recentă a unei epoci de teroare, ce s-a manifestat în așa numitul “Triunghiul morții” și pe întreg spațiul românesc, devenit o mare temniță.  “De la Nistru la Vladivostok, aceeași oră, aceeași lozincă, aceeași pufoaică, aceeași foame și același frig, dar mai ales aceeași frică” era aspirația stalinismului, în opinia lui Virgil Maxim, autorul volumului memorialistic “Imn pentru Crucea purtată”, unul dintre deținuții politic, vreme de 22 de ani.

Evenimentul, de relevanță națională, s-a bucurat de prezența președintelui AFDPR, Octav Bjoza, a președintelui executiv al  IICCMER, teolog Radu Preda, precum și a procurorului militar, colonel dr. Viorel Siserman, de la Parchetul Militar Cluj Napoca. Aproximativ o sută de elevi ai Școlii Gimnaziale nr.2 și a Colegiului Tehnic de Transporturi Auto, Baia Sprie, au asistat la o veritabilă lecție de istorie recentă, privind epoca întunecată a regimului totalitar stalinist și comunist din România, manifestat diabolic între anii 1948-1964.

Moderatorul evenimentului, Andrei Bărbos, directorul Casei de Cultură a apreciat că filmul dezvoltă cu profesionalism o tema gravă ce se regăsește și în documentarul FERICIȚI CEI PRIGONIȚI, reprezentând o contribuție semnificativă, complementară celebrului serial de televiziune “Memorialul durerii”. Grigore Pepene, țăran de 85 de ani, originar din Vrancea, supraviețuitor al prigoanei comuniste a relatat cu emoție despre forța care le-a dat-o credința în Dumnezeu și în idealul de libertate.  Practic, temnița le-a oferit un prilej inedit de mărturisire, smerenie și desăvârșire spirituală zecilor de mii de deținuți și deportați, cum marturisea și  ieromonahul Justin Parvu.

Ing. Sașa Nicolici, președintele Asociației Prietenii Armoniei a felicitat demersul Primăriei Baia Sprie și implicarea personală a primarului Vasile Dorin Pașca, într-un demers de inițiere a unui Memorial al Suferinței de sub Dealul Minei, ca proiect european de dezvoltare a turismului cultural, în acest oraș încărcat de istorie.

Cu siguranță, filmul va beneficia de cronici de specialitate și va constitui un document ce  trebuie asumat, dar nu e voie să fie uitat de generațiile viitoare, pentru că, cei ce-și uită istoria riscă să fie condamnați s-o retrăiască.

Ultima modificare: Apr 07 2016 at 8:42 AM

Inapoi

Comentarii

Nu s-au gasit comentarii

Posteaza comentariu