Informare cetateni

Principiul informării cetățenilor constituie un principiu fundamental în desfășurarea activității autorităților administrației publice dinRomânia în general, dar mai ales în ceea ce privește organele administrației publice locale. Principiul informării cetățenilor presupune în primul rând existența unor mecanisme prin care individul pe de o parte, să își poată cunoaște drepturile și modalitățile prin care poate beneficia de exercițiul acestora, iar pe de altă parte, să poată avea o reprezentare clară și corectă a modalității de desfășurarea a mandatului reprezentanților săi, mecanisme precum liberul acces la informațiile de interes public sau transparența în actul decizional local.

În al doilea rând, trebuie avut în vedere faptul că principiul informării cetățenilor presupune și un drept la informare a cetățeanului, drept ce atrage de la sine o obligație corelativă în sarcina autorităților administrației publice: obligația de a asigura informarea corectă a cetățeanului cu privire la deciziile care îl privesc direct sau la gestiunea problemelor colectivității locale. Fără o reală informare individul „nu poate să-și exercite cetățenia”1. Informarea cetățenilor se constituie astfel într-un fundament al democrației locale și într-o condiție de bază pentru bună și reală administrare locală. Dezvoltarea unei „informări locale” conduce la o apropiere a cetățeanului de cei pe care i-a ales și care îi reprezintă interesele și la o atenuare a riscurilor apariției unei „monarhii locale”. O gestiune a sarcinilor și problemelor locale fundamentată pe secret trebuie astfel înlocuită cu o gestiune bazată pe transparență.