Primăria Orașului Baia Sprie în parteneriat cu Crucea Roșie Română va implementa în perioada 2019 – 2022 proiectul “BUNICII COMUNITĂȚII”. Proiectul finanțat prin fonduri europene nerambursabile are ca scop înființarea și dezvoltarea de servicii sociale adecvate nevoilor pentru minim 170 de persoane vârstnice din localitatea Baia Sprie. Prin obiectivul proiectului se asigură accesul persoanelor vârstnice la servicii integrate în concordanță cu nevoile specifice ale acestora, îmbunătățirea calității vieții, promovarea participării active a persoanelor vârstnice la viața socială, obținerea unei independențe/siguranțe pentru persoanele cu necesități de îngrijire de lungă durată.
Pietruire str. Socului, str. Morii, str. Margaretei, str. Visinului, str. Liliacului
Asociația Mineritului Maramureșean s-a constituit azi, 20 iunie 2019. Membrii fondatori au fost prezenți la semnarea actului constitutiv și și-au asumat în mod public constituirea primei organizații miniere care își propune să salvgardeze patrimoniul istoric, cultural si material minieresc. Așteptăm cu interes prezentarea proiectelor aflate în pregatire.
Pădurile aflate în proprietatea orașului Baia Sprie vor fi protejate în următorii 5 ani. Proiectul inițiat de Primăria Baia Sprie, depus la Centrul Județean APIA Maramureș și semnat vineri 14.06.2019, garantează integritatea pădurilor noastre și instituie “ zone de liniște “ pe o suprafață de 2.337,49 de hectare, în zonele Chiuzbaia-Baia Sprie-Șuior.